Cântăreața Katy Perry a făcut o dezvăluire intimă din trecutul său, mărturisind cum și-a pierdut virginitatea.
”Aveam 16 ani. S-a întâmplat pe scaunul din față al unui Volvo. Ascultam albumul ‘Grace’ al lui Jeff Buckley”, își aduce aminte Katy Perry despre prima sa noapte de dragoste.
Dezvăluirea a fost făcută în cadrul unui interviu acordat revistei GQ, în care cântăreața a povestit și cum au început să îi crească sânii, considerați acum unii dintre cei mai sexy din lume.
”Stăteam într-o seară întinsă în pat, mă uitam la picioarele mele și am început să mă rog la Dumnezeu. I-am zis: ‘Doamne, te rog să faci ca într-o zi să am sânii atât de mari ca, atunci când stau întinsă, să nu îmi mai văd picioarele’. La 11 ani, Dumnezeu mi-a arătat că mi-a auzit rugile. Nu am nicio operație estetică. Fetele trebuie să se simtă bine în pielea lor, 100% reale. Trebuie să se iubească așa cum sunt”, a mai spus Katy Perry.